fbpx

My HR Lab e-Book 2020 #coolHRquiz-uri

Cum erau gestionate procesele de HR înainte de pandemia covid-19? Curioși cum ne știți, pe tot parcursul anului trecut am derulat în laboratorul nostru de HR o serie de #coolHRquiz-uri prin care ne-am dorit să aflăm:

  • care erau principalele provocări pe care HR-ul le întâmpina în procesele de recrutare;
  • dacă acțiunile de employer branding au fost sau nu o prioritate în 2019 pentru companiile din România;
  • ce durată aveau procesele de onboarding în organizații și care era gradul lor de digitalizare;
  • și dacă munca remote era în continuare văzută ca fiind un beneficiu acordat angajaților.

În contextul în care prea puțini dintre noi am fi putut anticipa pandemia actuală, răspunsurile primite de la cei peste 100 de specialiști în HR la fiecare dintre cele patru quiz-uri ne-au ajutat să avem o perspectivă mai clară a modului în care companiile au gestionat până nu demult procesele de recrutare, onboarding, employer branding și muncă remote. 

Din studiile noastre a reieșit că, deși companiile erau implicate activ în acțiuni de employer branding și recrutau candidați pentru toate nivelurile, totuși o mică parte din ele aveau dezvoltate în 2019 materiale digitale pentru derularea onboarding-ului, și doar 31% ofereau angajaților posibilitatea de a lucra 2 zile pe lună de acasă. 

Așadar, analizând răspunsurile, am putea spune că

  • situația recentă nu a prins organizațiile foarte pregătite pentru a derula remote procesele de integrare a noilor colegi;
  • și că tranziția de la “work from home-ul” oferit angajaților de două ori pe lună, la munca 100% remote, nu a fost deloc ușoară.

Mai jos puteți descărca eBook-ul free-download (valabil în română) care conține atât rezultatele extinse ale celor patru #coolHRquiz-uri, cât și propuneri de tool-uri și soluții care ne-am gândit că v-ar putea ajuta să vă adaptați procesele de HR noului context. 

Sperăm să vă fie utile și până ne revedem în offline, stați informați din surse sigure și rămâneți pe cât posibil în casă. We keep in touch & #staysafe ❤️

Echipa My HR Lab

Good&Co – The Culture Platform

Good&Co, o platformă care ajută companiile să recruteze candidații pe baza criteriului “cultural fit”. Mai exact, poți alege fix acele persoane care sunt asortate culturii organizaționale, în funcție de personalitatea și abilitățile lor. Ne-am jucat și noi cu site-ul lor & aplicația de mobile în laboratorul nostru de HR și iată ce am descoperit. 

Ce ne-a plăcut la Good&Co?

Modalitatea de înregistrare/logare simplă: fie prin username și parolă, fie prin conectare cu contul de Facebook/Google.

 

Construirea persona-ului în baza unor quiz-uri dezvoltate de o echipă de research-eri care pun la punct teste psihometrice. 

Testele de personalitate sunt gamificate și dinamice, urmărind atribute de interes pentru orice organizație – inteligența emoțională, ambiția și leadership-ul. Rezultatul quiz-ului îți oferă propriul scor și interpretarea lui, dar și poziționarea ta în raport cu media utilizatorilor din platformă și cu percepția altora despre tine pe baza aceluiași subiect. 

 

 

Poți parcurge quiz-uri pentru a-ți descoperi profilul individual, dar poți să vezi și compatibilitatea ta cu profilul altor useri. Ne-a plăcut și că sunt maxim 18 întrebări per quiz, dacă stăm să luăm în calcul că nu vrem să petrecem prea mult timp completând chestionare. În plus, poți schimba întrebarea dacă ți se pare prea vagă sau că nu rezonezi cu ea.

 

Grafica este una de foarte bună calitate, iar gamificarea procesului te face să revii pentru a continua seria de quiz-uri și pentru a colecționa badge-uri.

 

Ca recruiter, poți vedea soft skill-urile utilizatorilor care au profilul completat, skill-uri ce reies din quiz-urile completate de către ei. 

Există și varianta de Teamwork care permite:

             – evaluarea membrilor echipei,

             – descoperirea scorului de compatibilitate, dar și a celui de diversitate ale echipei,

        – descoperirea trăsăturilor de personalitate, a punctelor forte, dar și a minusurilor membrilor echipei (colegilor)

             – definirea persona-ului, stilului de colaborare și de comunicare ale echipei.

 

Iar dacă ești candidat și cauți noi provocări, pot să își verifice compatibiltatea și cu diverse companii care și-au stabilit deja persona-ul și să vezi lista lor de posturi disponibile.

 

Good&co are și varianta Teamwork, dar și funcționalități de employer branding pentru companii. Așa cum spuneam mai sus, utilizatorii pot să își testeze compatibilitatea cu una dintre companiile prezente pe platformă, pot să caute și să aplice la joburile listate și integrate în Good&co prin intermediul careerjet, un motor de căutare de joburi, pot să își verifice compatibilitatea cu prietenii sau colegii. 

După ce am testat platforma, putem să o recomandăm și noi mai departe ca un #coolHRtool. Și dintre variantele web și mobile, ultima ni s-a părut mai ok, cu un UX mai intuitiv și mai puține bug-uri.

Enjoy!