Și? Cum e după 5 ani de business?
Azi, trecerea în al șaselea an de My HR Lab o petrec la birou, alături de colegele mele. Se pare că LinkedIn mi-a luat-o un pic înainte și, încă de la începutul săptămânii, mi-a amintit prin zecile de mesaje primite de la oamenii cu care sunt conectată că este “my work anniversary”.
5 ANI! Wow, oare când au trecut? Îmi fac rapid în minte retrospectiva acestor ani și mind mapping-ul meu arată ca un discurs lung wannabe de Oscar.
Ce apreciez cel mai mult?
- Apreciez că în toți acești 5 ani am avut colege care mi-au dat (și încă îmi dau) voie să fiu eu. Pentru mine a fost important să existe în acest My HR Lab un safe space în care fiecare dintre noi să poată să spună: “am o perioadă proastă, nu pot lucra”, “m-am blocat, cine mă ajută”, “mi-am pierdut busola și nu știu dacă mai pot să fac asta”, “îmi vine să plâng, cred mi-am atins limita”.
- Apreciez umorul trăznit din echipă, fără de care nu aș putea trăi. Și mai apreciez că ne place să lucrăm vara împreună de la terase, că bem din când în când câte un pahar de prosecco la birou și că avem discuții dintre cele mai filozofice despre dilemele noastre de viață.
- Îi apreciez pe toți participanții și pe clienții care au avut încredere să le fim parteneri în cele mai mișto proiecte de training și consultanță derulate în toți acești 5 ani de My HR Lab. Și le apreciez pe fostele mele colege și pe colaboratorii cu care am lucrat. Plus prietenii care mi-au ascultat dilemele de business și m-au încurajat să continui. Din fiecare interacțiune am învățat întotdeauna câte ceva.

Ce mi-a fost cel mai greu să fac în acești 5 ani @My HR Lab?
- Mi-a fost greu să învăț să gestionez și să mă împart între inșpe mii de roluri: trainerul care dezvoltă și livrează programele interactive de learning, administratorul care dă cu subsemnatul, omul de la juridic care taxează clauzele abuzive din contracte, contabilul primar care se uită non-stop în vistierie să optimizeze costurile, consultantul de business care gândește procese creative de HR pentru client, omul de sales care negociază termenii contractuali, people managerul de la care colegele au așteptări, grafician, web developer, marketing specialist, persoana de la curățenie (când doamna Vali nu putea să ajungă) și câte și mai câte. Recunosc cu mâna pe inimă că au fost destule momente în care m-am întrebat ce caut eu în viața mea și de ce continui să fac asta?
- Mi-a fost și mai greu să cer și să accept ajutorul. Am fost învățată încă de mică că e bine să nu stai “la mâna cuiva” și că trebuie să te descurci în orice context. Noroc cu colegele mele care m-au temperat și mi-au oferit suport. Datorită lor, rolurile de mai sus s-au restrâns considerabil.
- Și poate cel mai dificil a fost să înțeleg în primii ani de My HR Lab că ceea ce am creat este wow și avangardist. Mi-a luat ceva timp să învăț să mă apreciez mai mult pentru ceea ce am reușit să construiesc în acest domeniu (HR) în care nu se inovează atât de mult.
Ce mi-a fost cel mai ușor să fac?
- Să las acest business să fie flexibil. Să putem lucra remote sau de acasă și să ne gestionăm singure timpul așa cum credem fiecare de cuviință.
- Să accept idei noi de la colegele mele și să fiu deschisă feedback-ului.
- Să înțeleg că suntem oameni cu tot felul de emoții, să le accept și să am răbdare.
- Să reinvestesc profitul și să dezvolt împreună cu echipa noi produse.
- Să mențin calitatea serviciilor. Și asta se datorează tot oamenilor care au trecut prin My HR Lab și colegelor mele cu super experiență. Știu că niciunul dintre noi nu ar face rabat de la calitate.
Ce urmează?
Momentan o mini-vacanță binemeritată. Cât despre My HR Lab, pe termen scurt putem să zicem că o să fie ceva mai diferit, cu o grilă de workshop-uri noi și proiecte de consultanță la fel de out-of-the-box. Sper eu în aceeași formulă magică: eu, Alina, Mihaela & Camelia. Iar pe termen lung nu știu să zic?! Chiar nu am idee, cum nici candidații care participă la interviurile de angajare nu știu ce vor face peste 5 ani. 🙂
Așadar cheers to us & to you, our great, great followers ! <3