fbpx

Colectiv de companie

În fiecare zi de vineri în news feed-ul meu de Facebook apar cel puțin 10 postări care celebrează cu frenezie venirea weekend-ului. Ultima postare pe care am văzut-o a avut textul “Music sounds always better on Friday!”. Acum nu știu dacă așa o fi :), însă ce pot să zic cu siguranță este că imediat ce trece weekend-ul apăr postări în care prietenii mei de Facebook deplâng începutul de săptămână. Și, pentru ca deprimarea să nu fie totuși maximă, textele te încurajează să nu îți pierzi speranța. “Hai, lunea te dezmorțești și parcă deja e marți. Iar de miercuri poți să zici ca aproape a trecut săptămâna și e vineri!”.

Acest fenomen – celebrarea weekend-ului – m-a făcut să mă întreb dacă are vreo legătură cu ceea ce facem la locul de muncă. De ce ne bucurăm atât de mult că e vineri? Oare pentru că nu ne place job-ul sau pur și simplu este vorba despre accesul la un timp pe care putem să îl dedicăm altor activități care ne aduc satisfacții?

Așadar, în primăvară acestui an @My HR Lab am lansat un mic studiu prin care ne-am dorit să aflăm dacă în general oamenii sunt mulțumiți sau nu de activitatea pe care o prestează la job. Inițial am aplicat un chestionar online la care au răspuns 153 de persoane, iar apoi am făcut o mini cercetare calitativă offline, întrebându-ne prietenii și cunoștințele dacă sunt mulțumiți cu job-ul lor. Din cele 153 de persoane care ne-au răspuns chestionarului,

  • 80% erau în acel moment angajați
  • restul de 20% erau fie freelanceri, fie aveau propria afacere.

Iar dintre cei angajați

  • 33% au spus că lucrează într-o companie românească,
  • 48% în multinațională,
  • 5% în ONG
  • și 4% la stat.

Surprinzător sau nu, din studiu a reieșit că 80% sunt absolut încântați de ceea ce fac la job (resurse umane, grafică, programare, muzică, economie, vânzări, inginerie, marketing, actorie, training), și doar 20% au spus că și-ar dori să aibă o altă profesie (psiholog, actor, fermier, profesor, fotograf, scriitor, cercetător și freelancer).

Așadar, dacă buna parte din noi suntem mulțumiți de job-ul pe care îl avem, atunci revine întrebarea: Care este motivul pentru care suntem atât de exaltați de venirea weekend-ului și de ce ne plângem când începe săptămâna? Răspunsurile primite în chestionar și discuțiile cu prietenii noștri ne-au ajutat să înțelegem fenomenul. Este vorba despre mediul de lucru și timpul liber. Ne place ce facem la job, dar:

  • nu ne place că trebuie să lucrăm după un program fix, de luni până vineri și
  • nu ne plac șefii și/sau colegii

Mergând pe acest fir roșu și săpând un pic în online, am găsit studii care demonstrează că oamenii, indiferent de statutul profesional pe care îl au, se simt mult mai bine, sunt mai energici (așadar au mult mai puține dureri de cap, probleme digestive, amețeli sau anxietate) și se simt mai competenți în weekend, decât atunci când sunt la job. Psihologii spun că “efectul euforic al weekend-ului” se manifestă datorită faptului că avem puterea să ne alegem singuri activitățile și cu cine să ne petrecem timpul. Profesorul în psihologie Richard Ryan care a condus un astfel de studiu a relatat că angajații, chiar și cei care erau satisfăcuți de job-ul lor, deveneau mult mai fericiți în weekend. “Rezultatele noastre au subliniat și mai mult importanța timpului liber pentru indivizi și cât de mult afectează sănătatea și performanța controlul extern, presiunea și cerințele foarte mari venite din partea superiorilor la job.”

Așadar, e despre constrângere și relații de muncă.

“Oamenii cu care colaborez nu sunt ok.

Îmi place ceea ce fac, nu-mi mai place contextul, multinaționala.

Lipsă respectului pt angajat în multinațională, pretenții mari/ salariu mic.

Mediul de lucru/ cultura organizațională/ oamenii.

Modul în care se grăbesc lucrurile și puțin din neprofesionalism și lipsa autonomiei, încărcarea cu sarcini.

Persoanele cu care colaborez nu sunt ok.

Nu sunt compatibilă cu colegele mele și nu m-am adaptat la noul business.

Nu îmi place jobul actual pentru că lucrez într-o companie unde oamenii…sunt ultima problemă pe care o au cei din management.

Sistemul restrictiv de lucru, muncă prelungită, lipsa cronică a repaosului”…

sunt răspunsurile primite din partea celor care au completat chestionarul.

În cei nouă ani de experiență în HR mi-am clădit o perspectivă 360º despre ce înseamnă constrângerea și relațiile la locul de muncă. Știu cum e să îți plângă un candidat în interviu pentru că simte că nu mai poate; știu cum e să fii angajat și să plângi la rândul tău din cauza șefului; știu cum e să nu te înțelegi cu colegii și din păcate știu și cum este să vezi oameni dragi afectați de sindromul burnout. Dar mai știu și că în tot acest timp fiecare dintre noi am fi putut să ne revoltam, să spunem ce nu ne convine. Într-un final eu am făcut-o, dar recunosc că mi-a luat șase ani.

E intrigantă spaima pe care o manifestăm unii dintre noi atunci când apar articole care ne spun că meseriile noastre vor fi preluate în viitor de roboți. Iar discuțiile pe această temă aduc în prim-plan dezbateri despre dispariția a tot ceea ce e uman și bun. “Un robot nu are suflet!” Culmea e că de cele mai multe ori fix noi oamenii suntem cei care uităm de umanitate la locul de muncă. Fără să ne dăm seama, noi am devenit roboții. Punem presiune unii pe alții pentru că asta vedem în jur și asta primim în schimb. Deși cu toții avem zile în care ne e greu să ne dăm jos din pat și am vrea să nu venim la birou, zile în care avem probleme acasă, nu prea pare că știm să arătăm înțelegere la job când ceilalți experimentează aceleași lucruri.

De ce ne bucură atât de mult venirea weekend-ului? Ce ne face să fim fericiți și sănătoși pe parcursul vieții? Iată un TED foarte fain care ne dezvăluie că deși inițial credem că faima, un job bun și banii sunt răspunsul, în final realizăm ca fericirea e despre relațiile de calitate pe care le construim cu cei din jurul nostru. Și dacă la locul de muncă ne petrecem bună parte din timp, atunci de ce nu clădim și aici relații mișto?

În noiembrie anul trecut, 30.000 de oameni au ieșit în stradă în România să protesteze colectiv în fața sistemului corupt. “Impreuna rezistam” a fost sloganul lor. Actual, 4,5 milioane de români lucrează în companii private și de stat. Poate că nu toți sunt mulțumiți de ceea ce fac la locul de muncă, însă bună parte din ei își doresc să aibă relații faine cu colegii și managerii lor și din păcate prea puțini dintre ei le au. Cu toate astea, cei care se plâng de sistem aleg să fie “mai singuri, dar mai multi” vorba unui titlu al revistei DOR din nov 2015. Și de cele mai mult ori plângerile au loc în afară companiilor (în baruri, pe stradă, acasă) sau pe la colțurile lor (la locul de fumat, în sala de mese).

În cazul colectivelor de companie, mi-ar plăcea ca ele să își asume acest “Impreuna rezistam” și să realizeze că nu este despre anduranță (să ne ținem cu toții de mână până la burnout), ci e despre curajul de a spune verde în față atunci când ceva nu funcționează. Altfel schimbarea nu se produce. Jobul (indiferent că lucrăm într-o companie sau pentru noi) este un element integrat din viața noastră care ar trebui să ne ofere satisfacție și un mediu propice dezvoltării personale. Dar dacă începem să îl percepem ca pe o piatră legată de gât din cauza relațiilor de muncă, e clar că trebuie să facem ceva. Fuga spre o altă companie poate să fie o soluție, dar din experiență pot să zic că e doar una de moment.

O viață frumoasă se clădește construind alături de ceilalți relații faine, e concluzia studiului Harvard din video-ul TED. Așadar, tu cum alegi să îți construiești relațiile la locul de muncă? Cât de înțelegător ești cu cei din jurul tău și cum acționezi când ți se pare că nu ești tratat cum trebuie?

Beatrice Galațanu

Owner & HR Trainer @My HR Lab

Dacă vreți să dezbatem mai mult acest subiect, vă aștept cu comentarii și mesaje pe pagina noastră de Facebook sau LinkedIn