Mă așez pe scaun în sala de conferințe și citesc rapid, în gând, lista care conține numele candidaților. Este ora 10:30 și discut cu Mihaela, colega mea. Îi spun că sunt nerăbdătoare să începem interviurile. Urmează să petrecem împreună câteva ore bune în această sală (apoi în curtea interioară a clădirii) ascultând povestea a 7 persoane și deja știm din experiențele trecute că ziua nu va fi ușoară. Rând pe rând, fiecare din cei șapte participanți vin la o discuție față în față cu noi. Se vede că au emoții, dar ne dăm seama că sunt emoții constructive pentru că există o miză sinceră – toți vor să își găsească un job. Unii au un start mai bun în dialogul cu noi, alții au nevoie de încurajare și zâmbete.
Claudia, Ion, Bogdan, Gruia, Violeta, Simona și Maria au trecut în ultimul an prin formări profesionale la Edu-Campus Concordia – școala de meserii din Ploiești care îi ajută pe tinerii care au părăsit sistemul de protecție socială sau care provin din familii defavorizate să învețe aplicat brutărie, bucătărie, ospătărie, horticultură și tâmplărie. Pasionate de voluntariat în educație, eu și Mihaela am acceptat imediat invitația lui Miky (Nedelcu) de a-i ajuta pe acești tineri să învețe cum să se prezinte la un interviu de angajare și să îi aducem la un pas mai aproape de visul lor – să câștige bani ca să se întrețină singuri. În timp ce fiecare dintre ei ne oferă răspunsuri, ne uităm unii în ochii celorlalți. Vedem speranță și o mare dorință de a reuși.
“Pentru mine este important să lucrez în echipă, să ne implicăm toți.”
“Dacă un coleg ar ridica tonul la mine l-aș lăsa să se calmeze, iar mai apoi aș discuta calm cu el.”
“E important să învăț cât mai multe și să acumulez experiență.”
“Îmi doresc tare mult să fie armonie și voie bună la locul de muncă.”
“Am un plan bine stabilit. Îmi găsesc un job, apoi o să construiesc o casă și îmi fac o familie”.
Sunt dornici să contribuie, să sară în ajutorul celor din jur, să creeze o atmosferă bazată pe suport, armonie și lucru în echipă. Până la urmă sunt comportamente pe care multe companii doresc să le vadă puse în practică de colegii lor. Ba mai mult decât atât, unele plătesc bani grei pe traininguri care să le dezvolte aceste abilități. Dialogul dintre noi și acești tineri continuă și mă surprind gândindu-mă cât de dispuși sunt să facă sacrificii și cât de pregătiți sunt să creadă că în viață nimic nu vine “servit pe tavă”. Și ce ironie cu această expresie, pentru că fix asta urmează să facă ei. Nu doar prin prisma meseriei viitoare, ci și metaforic urmează să se servească pe tavă unei societăți prea puțin pregătită să vadă dincolo de aparențe. “Așa știu că e la început. Câștigi puțini bani, căci trebuie să dovedești că știi ce faci și apoi managerul capătă încredere în tine și îți dă mai mulți.”
În ultimii ani, în timpul workshop-urilor de candidate experience și tehnici de interviu, am aplicat un experiment simplu managerilor din multinaționale (care aveau funcții non-HR). Le-am expus un scenariu ipotetic, iar mai apoi i-am rugat să-mi răspundă la o întrebare, urmând primul impuls.
- Ai de recrutat un rol foarte junior într-un departament contabil. Nu este nevoie de experiență pe acest rol pentru că urmează să îl formezi pe viitorul coleg. În față ai două CV-uri. Un candidat a absolvit facultatea de economie și nu are deloc experiență în câmpul muncii, iar celălalt candidat nu are studii superioare și are experiență de lucru ca barman și casier. Pe cine angajezi?”
Intuiesc că nu are sens să vă spunem care a fost răspunsul cel mai des întâlnit!? Ce am observat în urma acestui simplu experiment este că suntem programați să etichetăm și să luăm peste picior unele profesii. Trăim într-o societate în care am fost învățați încă de mici să nu considerăm a fi importante anumite meserii, să nu le respectăm și să nu le plătim cum se cuvine. “Vrei să ajungi o vânzătoare?”, “Ce așteptări să ai de la el, că e un simplu ospătar!” sunt doar unele exemple de discurs auzite de la adulții și profesorii copilăriei mele. Mai apoi le-am auzit și ajungând să lucrez în recrutare, și mai apoi în training.
Respectul față de meserii și oameni nu se învață în HR, ci se învață încă de mic, cu ajutorul adulților. Însă cei care lucrează în recrutare și cei care angajează au responsabilitatea să schimbe percepții și să facă diferența. Am întâlnit sute de manageri din departamente de IT, finance, marketing, logistică etc. care respingeau candidații pe motive că nu era asortată cravata cu sacoul, că fără studii superioare nu poți accesa un job mai bun și nu poți face performanță, că vârsta înaintată înseamnă sigur că ești un om blazat și nu ții pasul cu tendințele digitale, că dacă nu ai familie înseamnă că nu ai valori bune etc. Înainte de această pandemie, angajatorii se plângeau de deficit de forță de muncă. Dar în condițiile în care prea puțini dintre noi suntem empatici în interviuri, în contextul în care etichetăm constant și poate inconștient și nu suntem pregătiți tehnic să evaluăm corect CV-uri, comportamente și persoane care ne trec pragul sălilor de interviu (offline sau virtual), este oare drept să spunem că nu există candidați buni?
Sesiunile noastre de interviu la școala de meserii Concordia s-au încheiat, iar la final am primit o cutie cu fursecuri gătite fix de participanți. Simona ni le înmânează timid și se vede că se bucură că a putut să facă asta. Zâmbește larg și ne îmbrățișăm. Este una dintre candidatele căreia i-a fost destul de dificil să treacă prin simularea de interviu de angajare. A admis că nu are încredere suficientă în ea și este foarte emoționată. Însă spre final a reușit să zâmbească, să dea exemple concrete din practica făcută la o multinațională și a plecat un pic mai încrezătoare în forțele proprii.
Reiau faptul că respectul față de meserii și oameni nu se învață în HR. Însă el se poate deprinde dacă lucrăm în acest domeniu. Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai des recruiteri care îi consiliază corect pe manageri / angajatori și îi ajută să renunțe la etichete, îi ajută să vadă cât pot să câștige dacă dau o șansă candidaților care poate, deși nu îndeplinesc 100% cerințele postului, au acea dorință de a contribui și lupta pentru “the greater good”. Ce au făcut cei de la Concordia cu aceast campus educațional este extraordinar, iar viitoarea școală primară ne-a impresionat enorm. Pe lângă contribuția adusă tinerilor, scopul asociației este să-i pregătească pe aceștia încă de când sunt mici, să îi ajute să devină adulți mai buni. Întrebarea este cât de pregătiți suntem noi să îi primim alături de noi?!
La final de articol vă invit pe toți cei care recrutați și aveți nevoie de un reality check, să ieșiți din bula voastră, să mergeți în voluntariate, să sponsorizați astfel de inițiative frumoase și să stați de vorbă cu acești tineri. O să vă surprindă incredibil aceste experiențe și garantez că ele ne ajută pe toți să reducem această pandemie a stereotipurilor și etichetărilor injuste.
