În contextul unei competiții acerbe pentru atragerea, dar și pentru reținerea candidaților, în ultimii ani se discută intens despre candidate experience și tehnicile de interviu. Pentru că am tot citit articole pe tema asta și cei mai mulţi dintre noi am fost cel puțin o dată în rolul candidatului, mi-am amintit de o experiență de interviu pe care nu cred că o voi putea uita vreodată.
Eram pe punctul de a-mi da demisia dintr-o multinațională și singurul gând care mă motiva era să reușesc alături de un prieten să pun pe picioare un proiect de turism urban alternativ. Avem ceva experiență în interacțiunea cu turiștii, îmi plăcea să le arăt chestii ieșite din șabloanele unui Lonely Planet sau ale unei agenții clasice de turism. În corporație lucrasem cu clienții de mai bine de 5 ani, deci nu mă temeam să încerc ceva în direcția asta. Iar străinii pe care apucasem să îi plimb prin București mă încurajau să îmi fac un site pentru a-și putea direcționa cunoscuții către mine.
OK, dar…cum urma să reușesc să mă întrețin până când acest proiect s-ar fi dovedit funcțional? Știam că va dura ceva timp până voi reuși să îl pun pe picioare, așa că am decis să pornesc în căutarea unui job și a unui mediu de lucru mai creativ și mai plăcut decât structura ceva mai rigidă a corporației unde lucrasem, unde totul era mult prea înțesat de proceduri.
Tot căutând am găsit un job de Account Manager într-o companie de publicitate și am zis să încerc această variantă. Am trimis un mesaj către adresa de email a persoanei de contact din anunțul de angajare și am așteptat. La un moment dat, primesc răspunsul și propunerea de a ne vedea după ce trece iarna (care oricum era pe sfârșite); deși email-ul îmi părea ironic, surprinzător, la început de primăvară am fost recontactată. Am stabilit că ne vom întâlni într-un cadru mai relaxat, în centru, urmând ca de la punctul de întâlnire să ne îndreptăm spre o terasă pe care aparent o frecventam atât eu cât și managerul cu care urma să am interviul.
„Fain, îmi place ideea” mi-am zis și m-am dus la interviu. Am ajuns așadar la punctul de întâlnire și îndreptându-ma spre persoana cu care urma să mă văd, mi-am dat seama că nu sunt deloc pregătită de un interviu foarte spontan. Cadrul era pentru mine unul total atipic față de cum știam că se derulează în mod normal un interviu. Ne-am prezentat și am început să mergem tăcuți unul pe lângă celălalt spre terasă, eu neștiind ce să spun, iar el neîntrebându-mă nimic. Când am ajuns în fața terasei am exclamat la unison: “Fuck, e închis!” Așa că managerul mi-a propus să mergem într-un bar nou deschis care avea o ofertă generoasă de beri internaționale. Trebuie să recunosc că aveam tot felul de dileme, mă întrebam dacă o fi vreo capcană, dacă oare așa merge treaba în afara corporației, cu interviuri susținute în cadre informale.
În drum spre bar, am discutat despre motivele pentru care am stat atât de mult în departamentul de customer (4.5 ani) și în general în corporație (7.5 ani). Răspunsul meu a fost clar: pentru că am avut în toți acești ani modele de urmat, pentru că mi-a plăcut și pentru că am vrut. Am explicat că motivul pentru care actual îmi caut un nou job este pentru că a încetat să îmi placă starea de spirit din cadrul echipei, dar și modul în care managerul gestiona diversele situații.
Ajungând în barul cu pricina, m-am gândit că urmează să continue șirul de întrebări de interviu. Însă de fapt, spre surprinderea mea, am vorbit despre cu totul altceva. Despre călătorii făcute de amândoi, despre ideea mea de a demara un proiect de turism alternativ ce putea fi replicat pentru mai multe orașe din România și despre tot felul de povești cu și despre călători și călătorii. După un moment de tăcere, îmi spune să fac un efort să nu plec din multinațională pentru că ea plătește facturile și să pornesc în paralel acest proiect. Ba mai mult, s-a oferit să mă ajute gratuit cu planul de afaceri, doar pentru că i se părea minunat și pentru că plătise pentru astfel de turism în altă țară, pe un alt continent. De asemenea mi-a spus că din punctul său de vedere am luat interviul, dar trebuie să mai susținul unul cu un alt co-fondator.
M-a invitat să le vizitez sediul, să petrec o zi observând, cunoscând oamenii și asistând la un briefing, vorbind cu tipa care urma să plece și apoi să îmi dau seama dacă încă doresc poziția de Account Manager.
Am fost o zi la ei și nu pot spune că îmi găsisem zenul și starea. Profesional eram sigură că aș fi învățat foarte repede tot ce era nou în acest rol, iar restul ar fi fost tot zona de customer service at its best, ceea ce fără modestie deja o deprinsesem foarte bine în anii de corporație.
A doua etapă cu al doilea intervievator a fost la fel de atipică, întâlnirea având loc la o cafenea ultracentrală. Al doilea co-fondator era îmbrăcat la costum și avea pantofi negri, servietă și ochelari de soare negri. Eu eram în continuare într-o ținută lejeră – blugi, tricou și un rucsac în spate, lucru care recunosc că m-a făcut să mă simt un pic nepregătită. M-am relaxat văzând că apare și primul manager pe bicicletă și cu un outfit street casual. A urmat o discuție amuzantă în care intervievatorul nu știa că are un început de laringită și eu am ajuns să îi recomand tratament pentru că trecusem recent prin asta. După ce i-am dat ideea unui parteneriat/barter între agenția lor de publicitate și o clinică mai puțin vizibilă pe piața bucureșteană, managerul mi-a spus că m-ar fi luat în echipă instant, însă nu își permit un junior. Motivul era simplu și des întâlnit: pentru că este criză și nu are nimeni din companie nici timp și nici bani să stea după mine să învăț. Ne-am strâns mâinile, ne-am mulțumit pentru timpul fiecăruia și am plecat în direcții diferite.
Ca un epilog, ceva seri mai târziu primesc o notificare pe email cum că mi-a fost transferat un fișier. De curiozitate l-am descărcat și speram să nu fie ceva care să îmi viruseze calculatorul. Ce primisesem de fapt era un documentar fain despre niște oameni care au avut un vis ce părea imposibil, despre o călătorie nebună până în Patagonia, despre eșec, despre renunțare și despre a trăi pentru a povesti. În email mi se spunea să văd filmul că s-ar putea să înțeleg că scopul meu ar putea fi altul decât un job în corporație sau unul într-o agenție de publicitate. Am zâmbit privind documentarul primit chiar de la primul intervievator, cel cu care am împărtășit pasiunea pentru călătorii alternative.
O astfel de experiență oferită cu atâta deschidere și sinceritate o păstrez și acum în minte. Aș recomanda cuiva agenția aceea? Cu siguranță! Chiar am și făcut-o ceva vreme mai târziu.
Aș mai aplica vreodată la ei? Tot ce e posibil. Un interviu bun este despre a reuși să pui în contact doi oameni care să discute sincer unul cu celălalt. O discuție în care fiecare să își declare deschiderea spre un parteneriat reciproc avantajos, în care intervievatorul să știe să transmită așteptările clar, dar și să te intervieveze altfel pentru a înțelege de unde vii, ce aptitudini ai, care e gradul de adaptabilitate la noul context și, mai ales, dacă ai putea completa o echipă existentă.
Poate că nu a fost un interviu ideal, dar a fost cu siguranță memorabil și a generat recomandări de candidați venite de la mine, adică de la candidatul respins cu un mesaj atât de frumos. Și mi-ar plăcea să existe mai multe astfel de povești și comentarii constructive despre procesul de intervievare.
Cu drag din laboratorul de hr,
Alina.
Dacă vrei să înveți ca la carte tehnicile de interviu și toate instrumentele prin care poți bifa tot ce ai de aflat de la un candidat, ne poți scrie la office@myhrlab.ro sau poți cere o ofertă direct de pe site. Peste 250 de hiring manageri și oameni de HR au trecut deja prin laboratorul nostru pentru un workshop customizat de Tehnici de interviu.