Nu mai este niciun secret pentru nimeni faptul că oamenii de HR folosesc de ceva timp platformele de Social Media în procesul de recrutare.
La nivel global, 94% din companii utilizează canalele sociale pentru a găsi candidații potriviți, dar, ori de câte ori se introduce o nouă platformă, multe dintre ele aplică aceleași strategii, care nu țin pasul cu schimbările pieței și cu cerințele tehnice.
Cei mai mulți se concentrează pe o singură platformă – LinkedIn – folosind o singură formă de conținut: anunțul de angajare.
Playerul dominant în zona rețelelor de socializare rămâne Facebook, utilizatorii petrecându-și zilnic cea mai mare parte a timpului căutând și distribuind conținut, socializând cu prietenii și colegii sau făcând engagement pentru diverse branduri.
Luând în considerare faptul că LinkedIn, deși în creștere, este accesat de utilizatori doar în momentul căutării unui job, atunci putem concluziona că Facebook este și cel mai eficient canal de a aborda un potențial candidat.
Studiile în zona Social Media relevă faptul că utilizatorii maturi, de peste 40 de ani, preferă Facebook și LinkedIn, pe restul platformelor media vârstei fiind sub 30, dacă vorbim de Instagram, Twitter, Pinterest. În cazul ultimelor trei există și anumite caracteristici și limitări ale platformelor, Twitter permițând o limită de 140 caractere, iar Instagram și Pinterest fiind dedicate unui conținut vizual (fotografii și grafică).
În aceste condiții, pentru a conduce posibilii candidați către joburile postate de tine, este esențial să creezi un conținut editorial dedicat publicului tău țintă, să construiești o imagine de angajator puternică, utilizând toate acele rețele relevante pentru domeniul și publicul tău, dar și pentru poziția pe care o recrutezi.
Cei mai buni recruiteri prin Social Media se adaptează specificului unei platforme pentru a obține maximum de eficiență în condițiile limitărilor tehnice existente. Până și Twitter-ul poate susține un job description tradus grafic, alături de care poți adăuga hashtag-uri care să conducă publicul către pagina de companie. Odată ajuns acolo, un posibil candidat poate deveni un angajat sau, cel puțin, un susținător al brandului tău de angajator.
Dovada că lucrurile se mișcă foarte repede când vine vorba de Social Media Recruitment stă acest infografic pe YouTube din 2011.
My HR Lab este un concept inovativ care propune workshopuri interactive de HR, în care participanții pot să pună în practică 100% ceea ce învață pe parcursul unui workshop.
- Social Media Recruitment
- Sourcing Laboratory – cum să identificăm candidați
- Tehnici de interviu pentru Manageri HR
- Centre de Evaluare Dezvoltare
- Managementul Performanțelor
Pentru mai multe informații despre noi, ne puteți urmări pe paginile noastre de Facebook și LinkedIn
Sursa articolului:
Datele despre numărul utilizatorilor în social media sunt preluate de pe manafu.ro